Interferențe moldo-americane: într-o zi de vară la bibliotecă

Bibliovacanța la Bilicenii Vechi a început la 5 iunie, cu atelierul creativ: „Interferenţe de culturi moldo-americane”. Am stabilit această întâlnire, pentru a da start activităților de dezvoltare a spiritului de liderism şi implicare comunitară pentru cei mai activi tineri din localitatea noastră.

Ingrid, voluntara de la Corpul Păcii, care stă în satul nostru deja de 2 ani, a venit la noi împreună cu alţi voluntari: James, Maddie şi Aron.

A fost prima oară, când atât de mulţi cetăţeni americani (tocmai 4!) au intrat în biblioteca noastră. Ei au fost foarte deschişi şi curioşi să exploreze fiecare colțișor: Mediateca, Centrul Tinerilor, sala de box, sala de lectură şi cărţile de pe rafturi.

Acum, după ce prietenii americani, involuntar, ne-au organizat o fotocampanie de promovare a lecturii la Biblioteca publică din satul Bilicenii Vechi, suntem siguri, că imaginea bibliotecii şi a lecturii va creşte simţitor.

Am purces la dialoguri – tinerii localnici erau nerăbdători să ia interviuri americanilor despre modul lor de viaţă, despre sărbătorile cele mai importante, despre sistemul educaţional din Statele Unite. A fost o discuție foarte binevoitoare, îndeosebi, după exercițiul haios de transmitere a informației de la emiţător la receptor, rezultatul căruia îl poţi vedea în aceste imagini:

Şi partea a doua a fost cea mai veselă şi creativă – din aceste materiale le-am propus participanţilor să organizeze o expoziţie, care ar reprezenta comunitatea lor: cea americană, şi cea biliceneană. Așa, a pornit bătălia paşnică moldo-americană pentru cea mai reprezentativă comunitate, care ar încăpea… pe o măsuţă.

Toată lumea s-a aventurat serios în creaţie, combinând inteligenţa cu accesibilitatea. Nu ne așteptasem la așa rezultate uimitoare; din câteva obiecte diferite, ambele echipe au reuşit să expună o multitudine de idei practice. Iată ce ne-au spus Ingrid, Maddie, James şi Aron despre comunitatea USA în viziunea lor:

Echipa locală, foarte mândră de munca lor, a prezentat o expoziţie futuristică, cu un parc de joacă şi distracţie. Urmează să-l construim ?

Victoria a fost de partea… ghici a cui ? A Prieteniei internaţionale, desigur !

Ştiai ce simplă este noțiunea comunităţii ?

O comunitate este un grup de oameni, care au ceva în comun.

Şi iată noi, cei de la Bilicenii Vechi, şi cei din Statele Unite, am stabilit ce avem în comun:

  • Suntem oameni, aceiaşi oameni;
  • Avem o Planetă comună;
  • Respirăm acelaşi aier şi ne încălzeşte acelaşi Soare;
  • Cu toţii dorim să fie Pace;
  • Suntem lideri şi activişti locali;
  • Vrem să facem o schimbare în jurul nostru şi începem schimbarea de la noi;
  • Suntem siguri, că viitorul ne aparţine.

Spre finalul zilei, cum să nu facem turul panoramic al satului ? Am vizitat Ciulucul Mare, am admirat satul de pe un deal, sub coasta pădurii şi am scos apă din fântâna veche, care se mai numeşte şi „cocostârc” pe la noi.

Aron, cel mai patriot dintre noi toți, cu toate că nu locuiește aici, a adunat de pe malul râului câteva sticle de la apă carbogazoasă, „uitate” de localnicii biliceneni. Eh, să vină un american de peste ocean pentru a ne aduna gunoiul nostru ?

Pe când exersam noi pe rând la fântâna cu cumpănă, calul, care păştea pe aproape, a văzut căldarea plină şi a venit repede să bea apă. Maddie vorbea cu el şi toată lumea fotografia.

Aventuri nemaipomenite pentru noi, sclavii tehnologiilor informaţionale.

Cu inimile pline de satisfacție și entuziasm pentru a valorifica comunitatea noastră dragă – Bilicenii Vechi, am încheiat ziua, spre asfințitul soarelui.

Bibliovacanța doar a început. Dacă vrei și tu să ai o vară veselă pentru tine și utilă pentru satul tău, alătură-te grupului nostru, și, împreună, vom face comunitatea mai frumoasă !

 

1 comentariu

  1. Multumesc la Doamna Maia și toți cetazenii de la Bilicenii Vechi pentru tot. Eu mă simt foarte mulțumita ca am ajuns în satul vostru. Am vazut ca noi toți vrem să facem o lumea mai buna și collaboram unul cu altul. Voi sunteți oamenii deschisi, harnici si foarte bune la inima. A fost o placere foarte mare sa fim (noi voluntarii) cu voi pentru un eveniment să începem verii la biblioteca publica! Pentru noi este o mare placere să lucram cu voi, vorbim cu voi și vedem locurile foarte frumoase. Mulțumim mult!

    -Ingrid Godfrey, voluntara în Corpului Păcii, August 2016- July 2018
    localitatea satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei
    programul educație pentru sănătate

    Apreciază

Comentarii: